Rușanu, mesaj pentru foștii colegi din politică: generația noastră a trecut

Rușanu, mesaj pentru foștii colegi din politică: generația noastră a trecut
Publicat: 03/05/2017, 21:08
Actualizat: 04/05/2017, 09:02

„Vă fac două promisiuni, și de obicei mă țin de cuvânt: este prima și ultima carte pe care o scriu; nu vreau să devin membru al Uniunii Scriitorilor. Și, în al doilea rând, nu mă mai reîntorc în politică. Generația noastră cred că a trecut. E rândul celor mai tineri. Și ce am avut de spus în politică am spus până în februarie 2014”, a spus Rușanu.

Dan Radu Rușanu a lansat, miercuri, volumul „Mai sunt judecători la Berlin”, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, tema cărții fiind legată de activitatea sa politică, dar și de problemele sale în Justiție.

La eveniment au participat foștii premieri și președinți ai PSD Adrian Năstase și Victor Ponta, fostul președinte al PNL Crin Antonescu, fostul premier PNL și actual președinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

În dosarul „Carpatica Asig”, procurorii anticorupție i-au trimis în judecată, în 24 aprilie 2014, pe fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, Dan-Radu Rușanu, pe omul de afaceri Ilie Carabulea și pe Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF.

Rușanu a stat patru luni în arest.

În anul 2016, prima instanță de judecată a decis ca Dan Radu Rușanu, fost președinte al Autorității pentru Supraveghere Financiară, să fie achitat de toate acuzațiile care i se aduceau în dosar, și anume folosirea influenței unei persoane care îndeplinește o funcție publică, favorizarea făptuitorului și constituire de grup infracțional organizat.

Rușanu s-a suspendat din calitatea de membru al PNL în momentul în care a fost votat în funcția de președinte al ASF, tot atunci el demisionând din postul de deputat PNL.

Între timp, PNL a adoptat o serie de criterii de integritate care îl făceau pe Rușanu incompatibil cu calitatea de membru al formațiunii, din cauza problemelor sale în Justiție.

Rușanu a fost membru PNL din 1990, ocupând și funcția de vicepreședinte. În acest răstimp, Rușanu a deținut două mandate de deputat și unul de senator.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Anunț pentru românii care au contract cu DIGI. Nu mai pot alege după 8 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?